How big is Procyon?

Procyon este o pereche de stele din constelația Câinele Mic, aflată la aproximativ 11,4 ani-lumină de Pământ, iar un an-lumină este distanța pe care o parcurge lumina într-un an. Steaua strălucitoare, Procyon A, are aproximativ 2,8 milioane de kilometri în diametru, de aproximativ două ori lățimea Soarelui, iar aceasta este steaua pe care o arată exploratorul. Steaua sa însoțitoare, Procyon B, care strălucește slab, este o pitică albă doar puțin mai lată decât Pământul.

Dimensiune

O stea nu are o suprafață solidă, așa că dimensiunea ei este lățimea stratului luminos din care provine lumina ei. Lățimea aparentă a lui Procyon A a fost măsurată cu Interferometrul Very Large Telescope din Chile al Observatorului European Austral, un instrument care combină lumina unor telescoape separate. Lățimea aparentă este de 5,448 miimi de secundă de arc, iar o secundă de arc este 1/3.600 dintr-un grad. Împreună cu distanța până la stea, măsurată de satelitul Hipparcos, rezultă o lățime de 2,05 ori lățimea Soarelui.

Același studiu a constatat că media tuturor măsurătorilor publicate dă același rezultat. O reanaliză din 2012, care a folosit simulări 3D pe calculator ale straturilor exterioare ale stelei, a găsit o rază de 2,02 ori raza Soarelui, cu o diferență de cel mult aproximativ 1,5% față de primul rezultat. Ritmul oscilațiilor stelei a confirmat această dimensiune.

Comparații de dimensiune

Lățimea lui Procyon A este de aproximativ două ori lățimea Soarelui.
Aproximativ 220 de Pământuri puse una lângă alta ar acoperi lățimea stelei.
Altair, care are aceeași dimensiune în explorator, are la ecuator aproape exact aceeași lățime.
Vega, următoarea stea mai mare din explorator, are la ecuator o lățime de aproximativ 3,8 milioane de kilometri, adică o lățime cu aproximativ o treime mai mare decât a lui Procyon A.
Procyon B are aproximativ 17.000 de kilometri în diametru, de aproximativ 1,3 ori lățimea Pământului. Lățimea lui Procyon A este de aproximativ 170 de ori cât a lui Procyon B.
Dacă Soarele ar fi micșorat până la dimensiunea unei mingi de baschet, Procyon A ar fi o minge de aproximativ 49 de centimetri în diametru, iar Procyon B ar fi o mărgea de aproximativ 3 milimetri în diametru.

O stea însoțitoare găsită după atracția pe care o exercită

În 1844, astronomul F. W. Bessel a observat că Procyon și Sirius oscilează ușor în timp ce se deplasează pe cer. El a sugerat că niște stele însoțitoare nevăzute le atrag. Steaua însoțitoare a lui Sirius, Sirius B, a fost văzută în 1862. Cea a lui Procyon este mult mai slabă și se află la cel mult aproximativ 5 secunde de arc de partenera sa strălucitoare, așa că a fost văzută abia în 1896, când J. M. Schaeberle a observat-o cu telescopul de 91 de centimetri al Observatorului Lick.

Cele două stele orbitează una în jurul celeilalte o dată la 40,84 ani, în medie la o distanță între ele de aproximativ 15 ori mai mare decât cea dintre Pământ și Soare. Imaginile realizate de Telescopul Spațial Hubble pe parcursul a două decenii arată că Procyon A are o masă de 1,48 ori masa Soarelui, iar Procyon B de 0,59 ori. Procyon B a început ca o stea cu o masă de aproximativ două ori masa Soarelui. Ceea ce rămâne este o pitică albă, care concentrează mai mult de jumătate din masa Soarelui într-o sferă nu cu mult mai lată decât Pământul.

O stea care îmbătrânește

Procyon A are aproximativ 2,7 miliarde de ani. Modelele arată că steaua devine treptat mai mare pe măsură ce îmbătrânește, dar nu sunt de acord în privința cât de aproape este de momentul în care va epuiza hidrogenul din centrul ei.