How big is Particulă de silt?

Siltul este un sediment alcătuit din granule mai fine decât nisipul, dar mai grosiere decât argila, și se definește după dimensiunea granulelor. Cei 50 de micrometri indicați aici corespund unei granule de silt grosier, la limita superioară a siltului în sistemul Departamentului Agriculturii al SUA (USDA). Un micrometru este o milionime de metru, deci 50 de micrometri înseamnă 0,05 milimetri.

Dimensiune

Dimensiunea este diametrul nominal al unei granule, mărimea folosită pentru a sorta granulele în clase de mărime. Există mai multe sisteme de clase de mărime, iar ele stabilesc limite ușor diferite.

Manualul USDA pentru cartarea solurilor consideră silt granulele cu diametrul între 2 și 50 de micrometri. Granulele mai mici sunt argilă, iar cele mai mari, până la 2 milimetri, sunt nisip. Granulele de 20–50 de micrometri sunt silt grosier.

Geologii folosesc scara Wentworth, publicată în 1922, în care siltul se întinde de la aproximativ 4 la 62,5 micrometri. O granulă de 50 de micrometri se consideră silt în ambele sisteme.

Comparații de dimensiune

Un fir de păr uman, cu o grosime de 80–100 de micrometri, este de 1,6–2 ori mai lat decât o granulă de silt de 50 de micrometri.
O granulă de silt de 50 de micrometri este de aproximativ 1,4 ori mai lată decât o celulă a pielii plată de la suprafața corpului, cu o lățime de aproximativ 35 de micrometri.
Cele mai grosiere granule de silt sunt de 25 de ori mai late decât cele mai fine, de 2 micrometri în diametru în sistemul USDA, acolo unde siltul se întâlnește cu argila.
Douăzeci de granule de silt de 50 de micrometri, puse una lângă alta pe un rând, ar măsura 1 milimetru.
Dacă o granulă de silt de 50 de micrometri ar fi mărită până la dimensiunea unei mingi de baschet, cele mai fine granule de silt ar avea aproximativ 1 centimetru în diametru. Cele mai mari fire de nisip ar avea aproape 10 metri în diametru.

De unde provine siltul

Ghețarii produc silt. Ei macină roca de bază de sub ei până o transformă într-o pulbere fină, numită făină de rocă, alcătuită din particule de rocă de mărimea siltului. Pâraiele de apă de topire duc cea mai mare parte din ceea ce uzează un ghețar, iar făina de rocă din ele dă râurilor glaciare culoarea cenușie.

Și vântul ridică silt. Se numește loess siltul purtat de vânt care se depune în depozite suficient de groase ca să poată fi recunoscute și cartate. Loessul poate avea grosimi de multe zeci de metri, iar o mare parte din el a început ca făină de rocă. Cea mai mare parte a loessului s-a acumulat în perioadele glaciare, intervalele reci în care calotele de gheață s-au extins, când exista mai mult sediment liber, iar terenul era mai uscat, mai bătut de vânt și mai puțin acoperit de plante.

Siltul din sol

În teren, pedologii apreciază cât nisip, silt și argilă conține un sol mai ales după atingere, frecându-l între degete. Nisipul este aspru la atingere, iar granulele lui se pot vedea una câte una. Siltul este neted la atingere, uscat sau umed, iar o singură granulă de silt nu se poate vedea fără mărire. Solurile bogate în silt au nume proprii, cum ar fi lutul siltic (în engleză, silt loam).