300 exametri!
Marele Nor al lui Magellan este o galaxie mică aflată în apropierea Căii Lactee, la aproximativ 160.000 de ani-lumină de Pământ. Un an-lumină este distanța pe care o parcurge lumina într-un an, aproximativ 9.460 de miliarde de kilometri. Corpul principal de stele al galaxiei are aproximativ 30.000 de ani-lumină în diametru. Din emisfera sudică poate fi văzută fără telescop, acoperind de aproximativ 20 de ori lățimea Lunii pline.
Marele Nor al lui Magellan este o galaxie pitică neregulată: o galaxie mică, fără o formă spirală sau ovală bine definită. Ca orice galaxie, nu are o margine netă, așa că lățimea sa depinde de cât de slabă este strălucirea luată în calcul. Cataloagele de galaxii măsoară lățimea până la un nivel standard, foarte slab, de luminozitate.
Măsurată în acest fel, galaxia are, potrivit catalogului Updated Nearby Galaxy Catalog, publicat în 2013, o lățime de 10,8 grade pe cer. La o distanță de 160.000 de ani-lumină, acest unghi acoperă aproximativ 30.000 de ani-lumină. După corectarea pentru praful din Calea Lactee și pentru felul în care galaxia este înclinată spre Pământ, catalogul indică o lățime de aproximativ 33.000 de ani-lumină.
Stelele se află într-un halou de gaz rarefiat. În 2024, astronomii au folosit Telescopul Spațial Hubble pentru a măsura acest halou pentru prima dată. Acest halou are aproximativ 50.000 de ani-lumină în diametru, circa o zecime din dimensiunea halourilor de gaz ale altor galaxii cu aceeași masă.
Marele Nor al lui Magellan are aproximativ 10% din masa Căii Lactee, ceea ce îl face mai masiv decât majoritatea galaxiilor pitice. Mulți astronomi cred că nu orbitează în jurul Căii Lactee, ci trece pe lângă ea și că abia recent s-a apropiat cel mai mult de ea. Este una dintre cele aproximativ 50 de galaxii pitice din Grupul Local, familia de galaxii din care fac parte și Calea Lactee, Andromeda și Galaxia Triunghiului.
Deplasându-se prin propriul halou de gaz al Căii Lactee, Marele Nor al lui Magellan și-a pierdut cea mai mare parte din haloul de gaz, care se întinde în urma lui ca o coadă de cometă. Ce a mai rămas este puțin, dar galaxia are suficientă masă pentru a păstra acest gaz. Gazul rămas îi permite să formeze în continuare stele noi.
În februarie 1987, o stea din Marele Nor al lui Magellan a explodat ca supernovă, moartea violentă a unei stele masive. A fost prima supernovă vizibilă cu ochiul liber după 1604. Lumina ei a avut nevoie de aproximativ 160.000 de ani ca să ajungă la Pământ, așa că explozia propriu-zisă a avut loc cu aproximativ 160.000 de ani mai devreme. Timp de câteva luni a strălucit cu puterea a 100 de milioane de sori.
Cu aproximativ două ore înainte ca lumina să fie văzută, trei observatoare au detectat un puls de neutrini, particule minuscule care abia interacționează cu materia. Se așteaptă ca o explozie ca aceasta să lase în urmă o stea neutronică, adică nucleul colapsat al stelei, sau o gaură neagră. În 2024, Telescopul Spațial James Webb a găsit cele mai bune dovezi de până acum privind existența unei stele neutronice în acel loc.