Marele Zid Hercule–Coroana Boreală este o structură uriașă din Universul îndepărtat, propusă în 2014, deși alți cercetători se îndoiesc că ar exista. Descoperitorii structurii estimează că aceasta are o lățime de 2.000–3.000 de megaparseci, adică aproximativ 6,5–9,8 miliarde de ani-lumină. Un an-lumină este distanța pe care o parcurge lumina într-un an, iar un megaparsec reprezintă aproximativ 3,26 milioane de ani-lumină. Dimensiunea afișată mai sus, de aproximativ 9,5 miliarde de ani-lumină, se află aproape de limita superioară a acestui interval.

Dimensiune

Structura a fost găsită în felul în care sunt distribuite exploziile de raze gamma, cele mai energetice explozii cunoscute. Ele provin din moartea unor stele masive din galaxii îndepărtate, așa că arată unde se află galaxiile și materia obișnuită. Astronomii află distanța unei explozii din deplasarea ei spre roșu, o măsură a gradului în care expansiunea Universului a întins lumina exploziei.

În 2014, István Horváth, Jon Hakkila și Zsolt Bagoly au împărțit 283 de explozii cu deplasări spre roșu cunoscute în nouă grupuri, după distanță. În grupul cu deplasări spre roșu de 1,6–2,1, 14 din cele 31 de explozii erau concentrate în aproximativ o optime din cer. Un studiu din 2015, cu 361 de explozii, a găsit aceeași aglomerare. Aglomerarea acoperă în întregime constelațiile Hercule și Coroana Boreală, de la care structura și-a luat numele popular.

Dimensiunea indicată este lățimea structurii pe cer: 2.000–3.000 de megaparseci înseamnă 6,5–9,8 miliarde de ani-lumină. Adâncimea ei de-a lungul liniei vizuale este puțin cunoscută. Lumina din această regiune a pornit în urmă cu aproximativ 10 miliarde de ani, când Universul avea aproximativ 3–4 miliarde de ani.

Comparații de dimensiune

Dacă Calea Lactee, cu un diametru de aproximativ 100.000 de ani-lumină, ar fi micșorată până la dimensiunea unei mingi de baschet, Marele Zid ar avea o lățime de aproximativ 16–23 de kilometri.
Aproximativ 65.000–98.000 de discuri ale Căii Lactee ar încăpea una lângă alta pe lățimea Marelui Zid.
Marele Zid ar fi de aproximativ 7–10 ori mai lung decât Complexul de superroiuri Peștii-Balena, fâșia de roiuri de galaxii din care face parte Calea Lactee. Complexul are o lungime de aproximativ 1 miliard de ani-lumină.
Marele Zid ar fi de 5–7 ori mai lung decât Marele Zid Sloan, o fâșie de galaxii cu o lungime de 1,37 miliarde de ani-lumină, care în 2005 a fost numită cea mai mare structură observată.
Universul observabil, cu un diametru de aproximativ 93 de miliarde de ani-lumină, este de 10–14 ori mai lat decât Marele Zid.

Îndoieli privind existența structurii

Afirmația este contestată. Un studiu din 2016 despre exploziile observate de trei telescoape spațiale a găsit puține dovezi că exploziile se grupează după deplasarea spre roșu. De asemenea, telescoapele observă unele zone ale cerului mai mult decât altele, ceea ce poate face ca exploziile să pară grupate atunci când nu sunt.

Un studiu din 2020 a aplicat testele originale pe multe simulări ale cerului în care nu exista nicio structură și a găsit adesea aglomerări la fel de puternice ca cea reală. Cu date mai noi, aglomerarea reală părea și mai puțin semnificativă. Studiul a concluzionat că existența Marelui Zid „trebuie tratată ca fiind, în cel mai bun caz, îndoielnică”.

Descoperitorii susțin în continuare că gruparea exploziilor este reală. În 2020, ei au scris că structura ar putea fi cea mai mare din Univers, dar că este nevoie de o misiune viitoare, precum satelitul THESEUS, pentru a decide.

De ce contează dimensiunea structurii

Cosmologii se așteaptă ca Universul să arate uniform la cele mai mari scări, fără structuri mai mari de câteva sute de megaparseci. Lucrarea din 2015 a remarcat că Marele Zid ar fi mult mai mare decât cei aproximativ 100 de megaparseci la care se credea că se oprește structura. Critica din 2020 situează cele mai mari structuri așteptate la aproximativ 260 de megaparseci.

Descoperitorii au remarcat și că, din întâmplare, pot apărea câteva structuri foarte mari. Ei au adăugat că Marele Zid ar putea fi un grup de structuri mai mici aliniate pe aceeași direcție.

Surse

Possible structure in the GRB sky distribution at redshift two. Horváth et al., Astronomy and Astrophysics, 2014.
New data support the existence of the Hercules-Corona Borealis Great Wall. Horváth et al., Astronomy and Astrophysics, 2015.
The clustering of gamma-ray bursts in the Hercules-Corona Borealis Great Wall: the largest structure in the Universe?. Horváth et al., Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, 2020.
Investigation of Redshift- and Duration-Dependent Clustering of Gamma-ray Bursts. Ukwatta and Woźniak, Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, 2016.
Re-Examining the Evidence of the Hercules-Corona-Borealis Great Wall. Christian, Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, 2020.
Measuring the Universe. International Astronomical Union.
Planck 2018 results. VI. Cosmological parameters. Planck Collaboration, Astronomy and Astrophysics, 2020.
Hubble's Deep Fields. NASA Science.
A Map of the Universe. Gott et al., The Astrophysical Journal, 2005.
More about clustering on a scale of 0.1 c. Tully, The Astrophysical Journal, 1987.
Our Milky Way Galaxy: How Big is Space?. NASA Science.
Official Basketball Rules 2026: Basketball Equipment. FIBA, 2026.

Report a Problem

for Marele Zid Hercule–Coroana Boreală